Cum a aratat cel mai spectaculos show Loredana de pana acum, ADOR – GALERIE FOTO

Loredana Ador – o combinatie incendiara de muzica, costume super spectaculoase si invitati de renume.

Intr-o scenografie spectaculoasa, cu ecrane uriase transformate in aripi de ingeri, Loredana a spus o noua poveste impresionanta in acest week end in cele doua spectacole ADOR, sold out la Sala Palatului.

Super diva Romaniei s-a depasit pe sine si de aceasta data, ducand show-ul la un nou nivel: o poveste muzicala intinsa pe 30 de ani, coregrafii spectaculoase (pe scena si in aer, cu acrobati), costume uimitoare dar si invitati care au surprins audienta prin reinterpretarile unora dintre hiturile Loredanei.

Anuntat ca un concert manifest, Loredana a spus prin ADOR o poveste despre bucuria vietii, despre recunostinta fata de cei care te insotesc in experiente (cu un omagiu special adus compozitorului Adrian Enescu), despre familie, iubire si despre curajul de a te arata asa cum esti.

Alaturi de trupa sa Agurida, au insotit-o in acest maraton muzical de peste 3 ore invitatii speciali – Smiley, Pavel Bartos, Tudor Chirila, Guess Who, Doru Stanculescu, Kryptonite Sparks, Andrei Dinescu (si spectaculosul sau instrument, Theremin), Nadeem Khan – voce sitar si tabla, dar si muzicianul Istvan Sky, recunoscut in intreaga lume pentru interpretarile emotionante ale muzicii spirituale indiene.

Doua show-uri de cate 3 ore, un super spectacol in care au fost reamintite peste 30 dintre hiturile Loredanei, o calatorie prin ritmurile anilor 80, 90, 2000, cu versiuni noi ale hiturilor de pe primul sau album, „Buna seara, iubite”, dar si un cantec in prima auditie, „Ingeri”, care va fi lansat in 2018 (muzica Loredana, versuri Andrei Ciopec si Loredana).

Loredana a purtat 14 look uri care au urmarit povestea spectacolului, combinand elemente futuriste cu accente din anii 80 si  90, cu elemente din folclor si piese de origine Indiana. In tinutele artistei din cadrul concertului au fost incluse piese vestimentare Zuhair Murad, Saint Laurent, Dolce Gabbana, Alexander Wang, Bordello, Givenchy, Giuseppe Zanotti.

Pentru momentul in care pe scena s-au auzit ritmurile piesei „Fata cu sosete de diamant”, Loredana a purtat o pereche de cizme Saint Laurent cu 6000 de cristale, dar si cercei cu diamante de 14. 69 karate.

Pe parcusul show-ului Loredana a mai purtat piese special create pentru acest show realizate de artistii Lory SUN ( designer de avangarda de origine romana, stabilit in Statele Unite) si Fleet Ilya, un vizionar brand londonez.

Magnetic #TeamLori de la Vocea Romaniei si-a facut botezul de artist care canta in fata a mii de spectatori intr-un moment in care concurentii au dialogat cu antrenoarea lor, iar copiii de la Atelierul de Voce si Muzica au fost alaturi de Loredana si Guess Who pentru piesa „Locul potrivit”. De altfel, in echipa Loredanei de backing vocals se afla alte 4 participante la Vocea Romaniei, iar artista si-a respectat promisiunea de a o invita sa cante impreuna si pe Doina Spataru (concurenta in aceasta editie Vocea Romaniei, care a facut parte pentru scurt timp din #teamlori in perioada de „steals” a duelurilor).

Peste 400.000 de vizualizari online. Show-ul de sambata a fost transmis online atat pe pagina de facebook a Loredanei, cat si pe pagina Vocea Romaniei, pentru ca publicul care n-a putut ajunge la spectacol sa se poata bucura de aceasta productie uriasa. Este al doilea an consecutiv cand Loredana transmite live si pe facebook unul dintre show-urile sale.

In aceeasi directie, trupa Kryptonite Sparks, considerata noua revelatie in rock-ul romanesc, a urcat pentru prima data pe scena Salii Palatului si a cantat alaturi de Loredana, o versiune rock a celebrei piese „Buna seara, iubite”.

8 dansatori si 2 acrobati aerieni au participat alaturi de Loredana la spectaculoase momente de dans. Din echipa de dansatori, condusa de unul dintre cei mai talentati coregrafi de peste Prut ( Lilian Caraus), a facut parte si recenta castigatoare a emisiunii „Uite cine danseaza”, Olesea Nespeac.

Odata cu acest show, Loredana a lansat „ADOR” – un album eveniment care contine doisprezece piese compuse de Adrian Enescu pe versurile lui Lucian Avramescu, relansate acum, dupa 30 de ani, in variantele lor originale, asa cum s-au regasit pe albumele „Buna seara, iubite” si „Un buchet de trandafiri”.

Next
Comentarii
Se incarca ...
Inchide