Cum să îţi menţii corpul cald, atunci când e foarte frig afară

Iarna pare că a pus în sfârșit stăpânire peste România. Ceva cam târziu am spune noi, dar știţi cum e, “nemulţumitului i se ia darul”. Temperaturile resimţite pe teritoriul României au fost mult cu – și cu două cifre.

Astfel, în București temperatura resimţită a fost de -22 de grade, în timp de în Dolj, temperatura a fost de -49 de grade.

Nu vrem să ne imaginăm cum se simt cele aproape -50 de grade, așa că v-am pregătit câteva sugestii prin vare vă puteţi menţine corpul cald în timpul iernii.

1. Creste umiditatea din camera. Lasa peste noapte un bol cu apa, eventual aproape de sursa de caldura. Umiditatea (apa) conduce caldura de 25 de ori mai repede decat aerul.

2. Mai multe activitati fizice. Acestea ajuta la cresterea caldurii in corp si la circulatia mai buna a sangelui. Mai mult decat atat, prin sport vei produce serotonina, aceasta fiind un aliat natural al cresterii bunei dispozitii.

3. Nu consuma bauturi alcoolice. Da, stim ca exista mitul acela care spune ca alcoolul te incalzeste. Ei bine, nu-i chiar asa. Consumul de alcool creeaza dilatarea vaselor de sange si afecteaza capacitatea corpului de a-si autoregla temperatura proprie.

4. Se recomanda dusurile reci. Stim ca pare mai degraba un paradox, dar apa rece va determina corpul sa se incalzeasca si va stimula buna circulatie a sangelui.

5. Ia in brate partenerul. Probabil asta-i cel mai util sfat din toate. Daca n-ai partener, te sfatuim sa iti faci repede unul. Noaptea vei avea nevoie cu siguranta de cineva. Mai ales pe o vreme ca asta.

Next
Comentarii
Se incarca ...
Inchide