4 momente în care serialele au prezis viitorul omenirii

Am descoperit călători în timp printre scenariștii unor seriale. Da, știm că pare greu de crezut, dar unii oameni au călătorit în viitor, fără să-l afecteze, desigur, iar apoi s-au întors câţiva ani în urmă pentru a face scenarii la care noi să spunem “așa ceva nu se poate întâmpla niciodată!”.

Arrested Development – Un bărbat a evadat dintr-o închisoarea din Peru, plasându-l pe fratele  său geamăn în locul lui. Pe bărbat îl cheamă  Alexander Delgado, iar după 13 luni de fugă, acesta a fost capturat, acum câteva zile, de poliţie.

Fix lucrul ăsta s-a întâmplat în serialul American Arrested Development, acolo unde personajul George Bluth îi face exact același lucru fratelui său geamăn, într-un episod din 2005.

N-a fost pentru prima dată când serialul a prezis viitorul. În 2013, după ce George a ieșit din închisoare, acesta a declarat că vrea să construiască un zid între Statele Unite și Mexic. Doi ani mai târziu, ce credeţi? Donald Trump anunţă că vrea să construiască un zid la graniţa cu Mexic.

Black Mirror –  În episodul Nosedive, acesta este bazat pe ratingul oamenilor bazat pe interacţiunile sociale ale fiecăruia. Ca și cum conduci un Uber, sau primești note pe TripAdvisor, la fiecare conversaţie.

Anul trecut, publicaţia Wired a scris despre faptul că în China se dezovaltă un sistem care îţi analizează activitatea online, plăţile, activitatea în social media, iar toate acestea ar putea afecta ușurinţa cu care poţi obţine un credit.

 

Simpsons – Despre previziunile Simpsons am mai scris în articolul ăsta, cele mai recente fiind candidatura lui Donald Trump la președinţia Statelor Unite și achiziţia de către Disney a “20th Century Fox”, rivalii acestora de o viaţă. Călători în timp, v-am spus.

24 – În serialul 24 din 2001, Jack Bauer trebuia să salveze candidatul la prezidenţiale David Palmer, un bărbat de culoare. În sezonul următor, acesta a câștigat alegerile și a devenit președinte.

Atunci când Obama a câștigat alegerile, în 2008, analiștii au pus victoria sa pe seama “efectului Palmer”, adică a faptului că, datorită rolului din serialul 24, s-a creat în conștiiţa americanilor un climat de acceptare a unei candidaturi a unui președinte de culoare.

Dennis Haysbert, cel care a jucat rolul președintelui Palmer, a spus că rolul i-a dat posibilitatea să arate că America poate avea un președinte afro-american și că a fost la un moment dat confundat cu președintele Obama.

Next