Apple va prezenta luna viitoare trei noi modele de iPhone, scrie presa americană

Apple va prezenta luna viitoare trei noi modele de iPhone, cu preţuri şi mărimi diferite ale ecranelor, scrie presa americană, citând surse din industrie.
Noul vârf de gamă al Apple ar urma să aibă un ecran de 6,5 inchi, mai mare decât cel al Samsung Galaxy Note 9, în timp ce succesorul iPhone X va avea un ecran de 5,8 inchi. Ambele modele de top vor avea ecrane de tip OLED. De asemenea, se zvonește și faptul că Apple va pune pe piaţă și modele mai accesibile ca preţ, ultimul, iPhoneX, fiind cel mai scump telefon produs vreodată de Apple, acesta costând aproximativ 1200 de $. Noul model va avea un ecran mai ieftin, de tip LCD, de 6,1 inchi, iar designul îl va respecta pe cel de la iPhone X.
Toate cele trei iPhone-uri vor include Face ID, ceea ce înseamnă că butonul “Home” nu va reveni pe telefoanele Apple. De asemenea, nici jack-ul pentru căști nu va fi prezent pe noile telefoane. Cele două modele mai scumpe vor aduce o premieră pentru ecosistemul Apple: utilizatorii vor putea folosi simultan două cartele sim, susţin sursele presei americane.
Next
Comentarii
Se incarca ...
Inchide