Cele mai amuzante perle rostite de Viorica Dăncilă, prim-ministrul României

Din momentul în care a ajuns la Palatul Victoria, Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, a strâns o colecţie impresionantă de perle. Desigur, în general ele sunt regăsite la bacalaureat, sau în lucrările elevilor de liceu, dar putem să facem o listă cu lucrurile cele mai relevante spuse de aceasta în doar patru luni de când a fost numită în funcţie.

1. Vom începe cu cea mai cunoscută dintre ele. În cadrul unei ședinţe de Guvern, Viorica Dăncilă a citit anul 2020 cu pauze: 20-20.

2. Ceva mai recent, chiar săptămâna trecută, atunci când a mers în vizită la Vatican, Viorica Dăncilă i s-a adresat Papei Francisc, în aceeași propoziţie, și în Română, dar și în engleză. Aceasta a spus:”Sfinţia Voastră, I am very glad for this opportunity”.

3. În ceea ce privește persoana premierului, pare că Viorica Dăncilă poate disimula destul de bine. Aceasta a spus, întrebată pe holurile Parlamentului de jurnaliști despre ministrul de externe, aceasta a spus:”Domnul Meleșcanul a vorbit cu mine, a vorbit cu primul ministru, iar dacă acesta își va da acordul primul ministru, va merge..”

4. La celebra deja întâlnire cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, prim-ministru român a reacţionat cam așa:

5. Cea mai recentă gafă a prim-ministrului român s-a petrecut chiar ieri, atunci când aceasta a spus: “Orice om îi este teamă de o plângere penală”

 

Next
Comentarii
Se incarca ...
Inchide