Facebook, 40 de miliarde de $ pierderi după scandalul privind datele confidenţiale

Facebook n-are o perioadă prea bună. După schimbările în newsfeed, schimbări ce au venit la pachet cu pierderi de miliarde de euro, compania a mai încasat o lovitură.

Comapania este implicată în scandalul privind datele confidenţiale, scandal pornit de la faptul că date a peste 40 de milioane de utilizatori au fost folosite de Cambridge Analytica fără consimţământul persoanelor în cauză. Scandalul a provocat îngrijorări masive, Edward Snowden spunând faptul că “Reambalarea companiilor de supraveghere ca «reţele sociale» e cea mai de succes înşelătorie de când Departamentul de Război a devenit Departamentul pentru Apărare

Graficul pe bursă al Facebook arăta luni cam așa:

Pentru ca lucrurile să fie și mai problematice, directorul care se ocupa de securitatea informaţională a utilizatorilor a plecat din companie acuzând “neînţelegeri interne”.

Astăzi, acţiunile Facebook au mai coborât câteva procente, din cauza faptului că acesta are dificultăţi în a explica modul în care își protejează cu adevărat utilizatorii platformei.

Next
Comentarii
Se incarca ...
Inchide